Acasă > Cultura > NOI ȘI TU

NOI ȘI TU

Marius Cilibia

Marius CilibiaPrima dragoste adevărată este cea mai frumoasă, indiferent la ce vârstă o trăiești, așa că te întorci, măcar mental, mereu, la ea… Cel puțin, așa este firesc, după cum spun cei veșnic îndrăgostiți… NOI ne-am întors la MEHEDINȚEANUL, titlul pe care l-am impus cu mai bine de un deceniu în urmă. Nu numărăm anii, nici realizările, astfel de statistici sunt caracteristice celor obosiți. Noi nu ne numărăm printre ei. Atunci, la prima întâlnire cu TINE, Cititorule, făceam o serie de promisiuni, ne asumam angajamente… Pe cele mai multe, le-am respectat. Acum nu facem nimic din toate astea, doar un avertisment: ne vom ocupa, cu egală măsură, obiectivi pe cât ne va sta în putință, de orice ni se pare că atinge destinele noastre, ale tuturor. TU, Cititorule, vei judeca și ne vei răsplăti sau sancționa, după caz… Sigur că vom mai fi și ironici, din când în când, sigur că ne vom manifesta simpatii, dar toate astea sunt omenești. Vrem să deranjăm, vrem să ridicăm probleme și nimic nu ne va opri să spunem lucrurilor pe nume! Așadar, de astăzi, NOI și TU, Cititorule, vom sta, mereu, față în față… Permanent!

Marius Cilibia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *