Îi vezi, dintr-o dată, preocupați, pătrunși până-n gingii de importanța funcției în care cei mai mulți, din pură întâmplare, s-au pomenit trântiți. N-au vocație, n-au prestanță, n-au rafinament, n-au… nimic, dar afișează ifose de parcă s-ar fi născut în fotoliul ăla, de la etaj, amplasat în spatele biroului somptuos. Te întreabă, cu un zâmbet triumfător în colțul gurii rânjite ca să-ți arate dantura sănătoasă, ”cum îți mai merge”!? Îți dau de înțeles că dacă ”ai fi mai maleabil” ți-ar merge mai bine, că… ”uite, ăla, cât e de prost, de needucat, de urât și de împuțit, de-ți vine să vomezi când intră în birou; încasează bani frumoși, dacă s-a orientat”… Le răspunzi că nu te interesează nici varianta sugerată, nici amănunte despre exemplul oferit, vrei doar o poziție oficială vis a vis de situația cutare… Aaaa, păi nu se poate, chiar acum! Mâine, ”purtătorul de cuvânt” al instituției va oferi o declarație oficială ”pentru toată media”… ”Nu facem favoritisme, maestre!”… Păi dacă ideea întrebării a fost a mea, egalitate în ce, dobitocule, vrei să oferi? Inițiativele mele sunt ale tuturor? În presă e competiție, râgâitorule, egalitarismul și uniformizarea sunt invenții ale Socialismului biruitor în România!!! Aaaa, că n-ai tu nicio idee, sunt de acord, că te scremi să legi două propoziții e un lucru cert, așa că n-o mai da după cireș. După câteva luni, rar un an-doi, ”omul politic” pică, invariabil, din fotoliul confortabil, ascuns în spatele biroului somptuos, de la etajul 1 și atunci să vezi slugăreală, să vezi limbi groase și strângeri insistente de mână, asortate cu zâmbetul onctuos. Bașca șlapii asortați la bermudele de fâș, turcești, cu palmieri imprimați pe unul dintre craci, că, deh, e cald și nu mai e funcția care să oblige la costum și cravată… Lasă că vine ea altă pleașcă și iar îmbrăcăm costumul, că așa-s ”oamenii politici”, mereu pregătiți să se mai ridice o dată pe vârful picioarelor. De aia nu-și taie unghiile…
Marius CILIBIA
