Un bărbat și-a pierdut viața joi după-amiază, în jurul orelor 17,15, într-un grav accident de circulație care a avut loc pe DN6, la ieșire din orașul Strehaia spre municipiul Drobeta Turnu Severin.
În accident au fost implicate o autoutilitară și un autotren. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că șoferul care conducea autoutilitara a pătruns într-o curbă pe contrasens, moment în care a fost lovit de autotren. La locul evenimentului, au fost mobilizați 11 pompieri militari cu două autospeciale cu apă și spumă, cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD.
Pompierii au acționat pentru descarcerarea șoferului autoutilitarei, concomitent cu asigurarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor.
După acordarea primului ajutor de către paramedici, victima a fost transportată în stare de inconștiență spre Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Drobeta Turnu Severin.
În drum spre spital, victima a fost preluată de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, dar a intrat în stop cardio-respirator, nu a răspuns manevrelor de resuscitare fiind declarată decedată.
Circulația pe DN 6, între Strehaia și Drobeta Turnu Severin a fost blocată mai bine de oră.