Acasă > Știri > Conduceţi prudent! Două accidente rutiere grave au avut loc în ultimele 72 de ore în judeţul Mehedinţi

Conduceţi prudent! Două accidente rutiere grave au avut loc în ultimele 72 de ore în judeţul Mehedinţi

Două accidente rutiere grave au fost înregistrate în ultimele 72 de ore în judeţul Mehedinți ca urmare a nerespectării regimului rutier. Poliţia vă recomandă să fiţi atenţi în trafic şi să respectaţi regulile de circulaţie pe drumurile publice!

 

Primul accident a avut loc în data de 14 iulie a.c., la ora 07.26, pe DN 6, în afara  localității Ciochiuța, judeţul Mehedinţi, când un bărbat în vârstă de 46 ani, din oraşul Corabia, județul Olt, în timp ce conducea un  autoturism, pe fondul oboselii, a adormit la volan, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un cap de pod de pe marginea drumului. Din accident a rezultat rănirea gravă a  conducătorului auto și rănirea ușoară a altor două persoane pasagere în autoturism. Al doilea accident s-a soldat din păcate cu pierderea vieții unei tinere de doar 20 de ani și rănirea gravă a conducătorului auto.  Duminică, 16 iulie, la ora 04:09, pe D.N. 56A, în localitatea Cujmir, județul Mehedinți, un tânăr în vârstă de 21 ani, din comuna Vînători, județul Mehedinți, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul vitezei excesive într-o curbă la dreapta, carosabilul fiind umed, a derapat şi a intrat în coliziune cu un cap de pod şi un imobil de pe marginea drumului.

 

Recomandări ale poliţiştilor rutieri pentru prevenirea evenimentelor rutiere:

 

SFATURI DE PREVENIRE A ACCIDENTELOR RUTIERE

DATORATE VITEZEI EXCESIVE

 

 

  • Adaptaţi în permanenţă viteza de deplasare la condiţiile meteo-rutiere concrete sectorului de drum pe care se rulează, situând-o nu la limita admisă de lege, ci la limita mersului în siguranţă;
  • Reduceţi viteza în locurile impuse de lege şi în special la trecerile de pietoni, în zonele aglomerate, în apropierea şi la traversarea intersecţiilor, la depăşirea mijloacelor de transport oprite în staţii;
  • Măriţi distanţa între autovehiculele în mers ;
  • Evitaţi efectuarea unor manevre riscante şi în deosebi a depăşirilor neregulamentare;
  • Adoptaţi un comportament preventiv în trafic!

SFATURI DE PREVENIRE A ACCIDENTELOR RUTIERE

 ÎN CARE SUNT IMPLICAŢI CONDUCĂTORI AUTO ÎN GENERAL

 

  • Daţi dovadă de maturitate şi experienţă şi adoptaţi un comportament preventiv în trafic!
  • Înainte de a pleca la drum, asiguraţi-vă că şi ceilalţi pasageri poartă centurile de siguranţă !
  • Aveţi atenţie sporită când vă apropiaţi şi traversaţi, trecerea de pietoni, când depăşiţi mijloacele de transport în comun oprite în staţii, precum şi bicicliştii, motocicliştii ori căruţaşii!
  • Asiguraţi-vă că maşina este în stare perfectă de funcţionare!
  • Respectaţi-vă partenerii de drum pentru a fi respectaţi la rândul vostru de ceilalţi;
  • Fiţi conştienţi de gradul de periculozitate la care expuneţi toţi participanţii la trafic, nu doar pe dumneavoastră, prin conducerea autovehiculului sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe;

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *