Acasă > Editorial > S-AU DESCHIS DOSARE!

S-AU DESCHIS DOSARE!

Marius Cilibia

Dragnea Liviu aude chestia asta în fiecare dimineață, ba o mai și citește la cafea, sau, la rigoare, merge pe la sediul DNA să mai dea cu subsemnatul… Este vacanță judecătorească, iar dosarele sale nu au caracter de urgență, așa că programul său e mai lejer; până pe la începutul lunii octombrie, când va face prezența și pe la Instanță. Periodic… La Mehedinți, ca de fiecare dată, treaba e mai cu cântec. Cică s-ar fi deschis un dosar cu niște împroprietăriri ilegale, semnatar al actelor de proprietate fiind actualul prefect!, de zeci, ba chiar sute de hectare, pe la Jiana… Denunțători, beneficiari ai articolului 19, ar fi doi primari… Acolo treaba este mai încâlcită și lucrurile sigur vor mai dura… Sau nu! În schimb, lucrurile se precipită la Orșova! Noi am mai spus că TO(N)ȚI cei care se uită-n gura lui Duicu, vor vedea exact ce este personajul în acest moment: NIMIC! Ba mai mult, naivitatea, ca să nu-i spunem direct PROSTIA, se va plăti, și încă foarte, foarte curând… Aflăm că tânărul primar Stoica, prins în mrejele unei îmbogățiri abrupte și imediate, va avea necazuri mari, lucru pe care, recunoaștem, nu i-l dorim! A propos, domnule primar, cine este COSTINA, că ne vin sute de mesaje cu subiectul ăsta, iar unele conțin informații de-a dreptul halucinante, cărora, sincer, ne vine greu să le dăm crezare… S-au deschis, deci, dosare, iar dubele stau cu rezervoarele pline! Cred că așteptarea nu va fi prea lungă…

Marius CilibiaMarius Cilibia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *