Pe simezele din sala Ștefan Popa’s a Palatului Culturii Teodor Costescu, recent reabilitate, au fost instalate fotografiile artistului fotograf Carol Hruby din Drobeta Turnu Severin.
Vernisajul expoziției intitulată „Voir Cinematographique. Portrait. Nu” a avut loc vineri seară, eveniment care s-a bucurat de o participare numeroasă, fiind prezenți artiști fotografi, cât și severineni, iubitori ai acestei arte.
„Este o expoziție fără precedent, astfel încât în acest ansamblu al manifestărilor pe care Palatul Culturii le-a organizat în acest an, arta fotografică este pentru prima dată când este prezentă pe simezele Palatului. Pentru noi este un moment și de emoție și de încântare fiindcă reușim să venim cu o formulă nouă, inedită pentru cei care iubesc arta, în special arta fotografică. Este o expoziție de durată, ea va fi prezentă aici până în octombrie, astfel încât publicul poate să o vizioneze în fiecare zi pentru a se întâlni cu o formă de exprimare artistică cu totul nouă și extrem de interesantă”, a declarat Sorin Vidan, managerul Palatului Culturii Teodor Costescu.
Expoziția este printre puținele de acest gen organizate în ultimii ani la Drobeta Turnu Severin.
„Această expoziție înseamnă o muncă cu multă transpirație, mult efort. Consider că am realizat ceea ce mi-am propus de atâția ani. Majoritatea modelelor sunt prietenii mei, i-am convins cu greu să-i fotografiez, i-am convins greu să-i pun în scenariile care le aveam în minte, însă au avut încredere în mine, ceea ce pentru mine a contat foarte mult. (…) Aceste fotografii au ca fundament o inspirație, la un moment dat inspirația dispare și apare acel punct culminant în care te decizi să gândești o imagine, o vezi într-un anumit unghi. Nu mi-a fost foarte greu , a fost greu la început până i-am convins , însă în timp lucrurile au fost destul de simple” a spus artistul fotograf Carol Hruby.
Expoziția de artă fotografică va rămâne la dispoziția publicului până în luna octombrie, la care accesul publicului este gratuit.