Eveniment cultural de excepție joi, 31 august, la Drobeta Turnu Severin, cu ocazia Zilei Limbii Române. Organizatori au fost Asociația Eudava, Asociația Cordelia, Asociația cultural-educațională Ștef în parteneriat cu Palatul Culturii Teodor Costescu.
Clubul Artelor – Open Mind din incinta Palatului Culturii Teodor Costescu a găzduit acest eveniment cultural organizat pentru a marca Ziua Limbii Române, la care care fost invitați oameni de cultură din Drobeta Turnu Severin.
S-au recitat poezii, s-a cântat muzică populară, s-a jucat teatru. Totul a fost la superlativ, iar micuții artiști și tinerii care au întreținut atmosfera au fost răsplătiți cu ropote de aplauze. Și viceprimarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Daniel Cîrjan, a apreciat acest eveniment:
„Vă spun cu mâna pe inimă că sunt îngrozit să constat că în spațiul public, mass-media, rețele de socializare, se află tot mai multe persoane, cu sau fără funcții, din ce în ce mai mulți copii, tineri, care maltratează limba română. Acest fapt mă face să fiu foarte îngrijorat pentru viitor și mă face tot mai mult să apreciez că avem astfel de momente. Poate o dată pe an nu este suficient să ne vedem, să discutăm despre limba română, să celebrăm limba română”.
Organizatorii au oferit și diplome unor invitați pentru aportul adus la promovarea limbii, culturii și civilizației române.
Profesorul Mircea Borcoman a primit, din partea Asociației Cordelia, premiul de excelență pentru întreaga activitate desfășurată în slujba limbii, culturii și civilizației românești. „Este o zi superbă la fine de august și azi sărbătorim Ziua Limbii Române. Este cadrul dumnezeiesc, miraculos, în care ne sărbătorim unii pe alții, 20 de milioane de români, care vorbim, cugetăm, ne exprimăm în această minunată limbă, care și-a demonstrat clasa pe mapamond. Tot ce am făcut, în viața mea, am făcut cu simțământul unui bun român, care are pentru pământul acesta ancestral multă dragoste, am făcut-o tot timpul cu simțământul înalt că pot să pun o părticipă, chiar minisculă, la eșafodajul superb, frumos, ales al României în care credem” , a spus profesorul Mircea Borcoman.
Asociația cultural-educațională Ștef va suporta cheltuielile privind publicarea primului volum de versuri semnat de tânărul poet Tony Paraschiv.