Acasă > Știri > Elevii sunt păziți de jandarmi

Elevii sunt păziți de jandarmi

În anul școlar 2017-2018, jandarmii vor fi prezenți la 27 instituții de învățământ în municipiile Drobeta Turnu Severin și Orșova, precum și în orașele Strehaia, Vânju Mare și Baia de Aramă.

Jandarmii vor acţiona independent şi în sistem integrat și vor asigura o intervenţie rapidă la evenimentele sesizate în incinta sau în apropierea unităţilor şcolare.

Instituţiile de învăţământ au fost incluse în itinerarul de patrulare al jandarmilor vizând intervalul orar la care elevii intră si ies de la cursuri.  Totodată,  jandarmii  vor avea o prezenţă activă în aceste zone pentru descurajarea oricăror încercări de încălcare a normelor de convieţuire socială.

Deosebit de importante sunt și internatele școlare unde, există riscul producerii unor fapte care să aducă atingere siguranței elevilor cazați în aceste locații.

„În acest sens, avem în vedere relaționarea cu pedagogii și administratorii internatelor pentru cunoașterea eventualelor situații ce presupun risc la adresa elevilor și luarea măsurilor eficiente de contracarare a acestora”, au spus reprezentanții IJJ Mehedinți, în cadrul unei conferințe de presă.

De asemenea, în anul școlar 2017-2018 se vor desfășura actiuni preventiv-educative în scolile si liceele din responsabilitate si se va avea în vedere informarea elevilor asupra consecințelor juridice pe care le poate avea un comportament antisocial, dar și identificarea factorilor care generează un comportament agresiv în relațiile dintre elevi, elevi și cadrele didactice sau părinți.

Pe timpul activităților, elevii se vor familiariza cu legislaţia în vigoare şi prevederile Codului Penal, fiindu-le exemplificate situații conflictuale şi modul în care pot preveni actele de violenţă în incinta şcolii sau pe stradă.

În anul școlar 2016-2017 jandarmii au constatat 24 infracțiuni în incinta unităților școlare ( cu 11,6 % mai puține comparativ cu anul școlar anterior).  Dintre acestea, 7 infracțiuni  au fost constatate pentru  lovire sau alte violențe, 13 infracțiuni de furt, 1 infracțiune de distrugere, 1 infracțiune de amenințare, 1 infracțiune de însușire a bunului găsit, 1 infracțiune de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *