Acasă > Știri > Grămezi de bani şi maşini de lux, confiscate în Strehaia

Grămezi de bani şi maşini de lux, confiscate în Strehaia

Două autoturisme de lux și aproape 250.000 de euro, în lei și valută, au fost indisponibilizați de oamenii legii, în urma celor 28 de percheziții efectuate astăzi, la persoane bănuite de fraude economice. De asemenea, au fost instituite măsuri asiguratorii asupra unui imobil, iar trei bărbați au fost reținuți.

 

La data de 13 septembrie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliţiei Române, au efectuat 28 de percheziţii domiciliare, la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală şi spălarea banilor.

Activitățile s-au desfășurat în județele Mehedinți, Timiș, Argeș, Cluj, Sibiu, Hunedoara, Dolj, Gorj și în municipiul București.

În urma percheziţiilor, până în acest moment, au fost indisponibilizate două autoturisme de lux şi au fost instituite măsuri asiguratorii asupra unui imobil.

De asemenea, au fost ridicați 792.500 de lei, 47.935 de euro și 800 de dolari și au fost indosponibilizați 97.000 de lei în cont bancar.

Până la această oră, față de 3 bărbați, cu vârste cuprinse între33 și 37 de ani, din Strehaia, s-a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2009-2014, reprezentanţii mai multor societăţi comerciale ar fi creat un circuit infracţional evazionist bazat pe un sistem financiar-bancar fraudulos, în scopul eludării obligaţiilor fiscale.

Cei în cauză ar fi înregistrat în contabilitatea societăţilor comerciale controlate mai multe facturi fiscale care ar fi avut la bază operaţiuni comerciale fictive, în valoare totală de peste 18,4 milioane de euro pentru care ar fi dedus ilegal T.V.A. şi ar fi diminuat artifical impozitul pe profit.

Prejudiciul cauzat bugetuluide stat a fost estimat la peste 5 milioane de euro.

Ulterior, prin intermediul societăţilor comerciale controlate, ar fi fost supuse procesului de spălare a banilor toate aceste sume. Astfel, ar fi fost efectuate depuneri succesive de valori monetare, urmate de retrageri imediate sau de rularea acestora prin conturi bancare ale societăţilor, pentru disimularea provenienţei ilicite a banilor.

Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *