Trei tineri au fost prinși cu droguri asupra lor, în seara zilei de 18 octombrie a.c., de un echipaj de jandarmerie care se afla în misiunea de patrulare pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin.
Comportamentul suspect al tinerilor i-a determinat pe jandarmi să procedeze la legitimarea, stabilirea identității și ulterior efectuarea controlului corporal preventiv.
“Asupra acestora s-au găsit 3 țigarete confecționate artisanal, ce conțineau substanțe din categoria drogurilor de risc”, a precizat Claudia Mendea, purtătorul de cuvânt al IJJ Mehedinți.
Pe numele celor trei tineri, jandarmii au întocmit actele de sezizare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,cumpărare sau deținere de droguri pentru consum propriu, fără drept”. A fost anunțată echipa operativă din cadrul B.C.C.O. Mehedinți în vederea continuării cercetărilor.