La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, principala caracteristică a indicatorilor statistici, pentru primele 9 luni din 2017, este reprezentată de o diminuare procentuală cu 17,65% a infracţionalităţii sesizate, precizează IPJ Mehedinți într-un comunicat de presă.
Potrivit unui bilanț pe primele nouă luni, la infracţiunile contra patrimoniului se constată o scădere cu 20,01% (cu 537 de fapte mai puțin), infracţiunile de furt diminuându-se cu 26,01% faţă de primele 9 luni din anul 2016, fiind sesizate 1280 fapte, faţă de 1730 în perioada similară din 2016 (-450 fapte).
Astfel, cele mai mari scăderi se înregistrează la furturile din autovehicule: -38,70% (-60 fapte) și la furturile din societăți comerciale: -27,56% (-43 fapte).
Scăderi se înregistrează și în cazul infracțiunilor de furt din buzunare, poșete, genți, cu 21,21%, iar în cazul faptelor de furt din locuințe, cu 21,31%, fiind sesizate cu 68 de fapte mai puțin decât în perioada similară din anul 2016.
La nivelul I.P.J. Mehedinți, indicatorii infracţionalităţii stradale sesizate au înregistrat o scădere cu 6,67%, fiind sesizate 195 fapte.
În primele 9 luni ale anului 2017, criminalitatea sesizată în mediul rural a cunoscut un trend descendent, fiind sesizate cu 840 mai puține fapte decât în perioada similară din anul 2016, furturile în mediul rural scăzând cu 313 fapte.