Amplă acțiune de verificare a transportatorilor din județul Mehedinți privind legalitatea transportului de marfă și persoane, care s-a lăsat cu zeci de sancțiuni contravenționale.
Serviciul Rutier Mehedinți, polițiștii din Orșova și Baia de Aramă, în intervalele orare 0700 – 0900, respectiv, 18:00 – 22:00, au acționat pe sectoarele de drum D.N.57, Orşova-Eşelniţa, pe DN 67 Halânga- Florești, DJ 670 Florești – Cîmpu Mare și DJ 671A Cîmpu Mare-Bala, în vederea respectării restricțiilor de tonaj și a legalității transportului de marfă și persoane.
“Poliţiştii au acţionat atât în plan preventiv, cât şi în plan combativ, în vederea luării măsurilor ce se impun faţă de cei care comit abateri ce pun în pericol siguranţa traficului rutier. De asemenea, în cadrul controalelor efectuate de poliţişti în trafic, s-a urmărit şi modul în care sunt respectate prevederile legale de către transportatorii de material lemons sau cărbune ce tranzitează sectoarele de drum menționate anterior”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Mehedinți.
Astfel, ca urmare a activităților desfășurate, oamenii legii au controlat 39 de autovehicule, aplicând 28 de sancțiuni contravenționale, dintre care 12 pentru nerespectarea restricțiilor de tonaj impuse pe D.N.57, Orşova-Eşelniţa. De asemenea, 8 dintre sancțiunile contravenționale aplicate au fost pentru nerespectarea transportului de material lemnos.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare pe sectoarele de drum din județul Mehedinți.