Coboară la adâncimi mari la care mulţi nici măcar nu au curajul să se gândească că pot încerca să ajungă şi este conştient că şi cea mai mică greşeală îi poate fi fatală. Este vorba despre plutonierul major Albert Mufturel, care conduce grupa de scafandri a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi are din anul 2013 un echipaj de scafandri bine pregătiţi să intervină la misiunile de pe cursul Dunării şi nu numai. „Echipa operaţională de scafandri este formată din cinci pompieri care au absolvit cursul de iniţiere la Centrul de Scafandri al Ministerului Apărării Naţionale, din municipiul Constanţa, obţinând brevete de scafandru – salvator.
Cei cinci sunt atestaţi pentru intervenţii în mediul acvatic de salvare şi recuperare a victimelor şi au fost încadraţi la Detaşamentul de pompieri Drobeta Turnu Severin, pentru a deservi întregul judeţ“, spune Raluca Tîrcă, purtătorul de cuvânt al ISU Mehedinţi.
Era nevoie de o astfel de echipă fiindcă mai mereu se apela la ajutorul scafandrilor civili de la barajul Porţile de Fier I. Albert Mufturel (37 de ani), cel care conduce acum grupa de scafandri de la ISU Drobeta, îşi aminteşte perfect ziua când a luat decizia să se facă scafandru. Venea cu o experienţă de câţiva ani buni la Descarcerare, iar cursul de pregătire profesională la Centrul de Scafandri, singura instituţie din România care pregăteşte aspiranţii la profesia de scafandru, a fost pentru el o provocare.
TESTUL ORL, MAREA PROVOCARE
Albert a plecat la Constanţa cu mult entuziasm, dar acolo avea să dea piept cu o serie de testări extrem de dificile, necruţătoare atât la evaluarea iniţială pentru admiterea la cursurile de calificare, cât şi pe parcursul orelor de pregătire, pentru a deveni cel mai bun dintre cei mai buni.
„Eu sunt un om care niciodată nu dă înapoi, dar vă spun sincer că a fost dificil, au fost momente când am vrut să renunţ, să mă întorc acasă. Foarte mulţi nu trec de vizita medicală, în special la ORL, este vorba de rigiditatea timpanului. Îmi amintesc că dintr-un judeţ au venit 60 de candidaţi şi niciunul nu a trecut această testare“, spune scafandrul de la ISU Mehedinţi.
Albert Mufturel şi colegii săi au fost testaţi în cele mai grele condiţii, în mediul subacvatic, iar pentru a putea obţine mult râvnitul brevet de scafandru-salvator, aceşti oameni şi-au forţat la maximum limitele organismului.
Şi aşa cum spune Albert Mufturel, unii dintre ei nu au rezistat acestor condiţii de instrucţie infernală. „Am învăţat aici că toate regulile trebuie respectate cu stricteţe fiindcă este un domeniu unde nu este permisă nicio greşeală. De cele mai multe ori aceasta poate face diferenţa între viaţă şi moarte“, spune Albert Mufturel. Evident că spiritul de echipă este esenţial, fiecare are un rol foarte important, de la cei care sunt sub apă şi până la cei care întreţin tehnica de scufundare, pentru a îndeplini cu succes fiecare misiune.
INTERVENŢIILE ÎN DUNĂRE, FOARTE PERICULOASE
După perioada de pregătire, au început misiunile. Intervenţiile sunt atât pe teritorul judeţului Mehedinţi, dar şi în alte colţuri ale ţării, unde li se solicită sprijinul. Printre ultimele sale intervenţii s-a numărat şi cazul în care au fost solicitaţi să intervină pentru salvarea a cinci persoane care au căzut cu autoturismul în Dunăre în zona localităţii Coronini din judeţul Caraş-Severin. Albert povesteşte că maşina plonjase tocmai într-un loc unde Dunărea este ca o pâlnie, iar acolo, la adâncime, a dat de o altă lume. Curenţii erau extrem de puternici, dar primejdia cea mai mare erau stâncile de pe sub ape, astfel că o secundă de neatenţie îi putea fi fatală.
În a doua zi de căutări, Albert Mufturel a reuşit să găsească autoturismul. Din păcate, victimele, printre care şi o fetiţă de trei ani, nu se aflau în maşină, fiind identificate pe Dunăre câteva zile mai târziu.
„Singura metodă la care am putut apela a fost cea de periat zona, exact cum te-ai juca de-a Baba Oarba. Intervenţiile în Dunăre sunt foarte periculoase, foarte riscante, iar acolo la Coronini, sub apă este axact cum ai urca pe munţi. Riscul era să agăţăm vreo stâncă şi să pice pe noi. Printr-o întâmplare am văzut ceva negru cu lanterna. Era ştergătorul de la maşină şi ăsta a fost norocul“, spune scafandrul de la ISU
Mehedinţi.
MISIUNE DUREROASĂ
Ochii săi albaştri ca marea îi joacă în lacrimi când ne povesteşte una din cele mai dureroase misiuni la care a participat în urmă cu doi ani. Era într-o zi liberă, de duminică, când a fost solicitat să intervină la Gârla Mare, o localitate mehedinţeană aflată pe malul Dunării, unde se înecase un adolescent de 16 ani.
„Nu o să uit niciodată duminica acea, de 8 august, eram acasă cu familia, cu părinţii. Când am ajuns la Gârla Mare, m-au sunat din dispecerat şi mi-au spus că e copilul colegului nostru de la SMURD, care se afla şi el la faţa locului. Instantaneu mi-au dat lacrimile şi am început să tremur, nu am putut decât să-l iau în braţe şi să-i spun un singur lucru: «Nu plec până nu îl găsim». L-am găsit şi vă spun că m-a impresionat tăria acestui om, care s-a apucat să-i facă masaj împreună cu noi“, povesteşte plutonierul major Albert Mufturel.
„SPERANŢA MOARE ULTIMA“
În toate misiunile în care este vorba de persoane înecate, încărcătura psihologică este foarte mare. Pe de o parte, oamenii care se adună la astfel de tragedii şi comentează pe marginea modului de intervenţie, pe de altă parte membrii familiei care aşteaptă cu sufletul la gură şi speră într-o minune. „Când vezi cadavrul te resemnezi, dar până nu îl vezi, tu speri. Ştiţi cum este, speranţa moare ultima. E foarte dureros. Mulţi spun: «Ce fac scafandrii, doar îl scot mort de acolo?». Dar nu aş dori nimănui să treacă prin asta“, spune Albert.
