Declară domnul Emanoil Răzvan Roșca, liderul PMP Mehedinți
- Pro (mai puțini) și contra (extrem de mulți) românii, de la mic la mare, comentează Pachetul de măsuri fiscale pe care Guvernul l-a promovat prin Ordonanță de Urgență și care va produce efecte începând cu 1 ianuarie 2018… Poziția partidului dumneavoastră, care este, domnule Roșca?
- Recunoaștem că sunt unele avantaje, sau, mai degrabă, ar putea fi, numai că știm cum merg lucrurile la noi… Pe de altă parte, suma și dimensiunea dezavantajelor este mult mai mare, ceea ce face ca acest pachet de măsuri fiscale să pară doar o simplă aventură. Deja se pregătește terenul ca preconizatul fiasco să fie pus în seama multinaționalelor… Când se caută, deja, vinovați, rezultatele sunt previzibile.
- Unde vom avea, imediat, de suferit?
- Păi bugetele locale vor avea mult de suferit, iar salariaților din mediul privat ar trebui să li se mărească salariul cu aproape 20 de procente pentru a putea rămâne la nivelul salariului net actual. Ei, bine, nu există nicio prevedere legală prin care angajatorii să fie obligați să facă acest lucru… În plus, în momentul de față, angajații din domeniul IT și persoanele cu handicap au mult de pierdut…
- Firmele, însă, vor avea de câștigat prin modificarea sistemului de impozitare…
- Doar aparent. Vor avea de pierdut firmele care lucrează în turism, acolo unde rulajul este mare, dar profitul foarte mic, precum și firmele care fac investiții, acestea fiind cele care, de fapt, țin economia românească în viață…
- Viitorul se arată, deci, destul de sumbru?
- Păi chiar este!
- În final, o ultimă întrebare: PNL a declarat că va depune o Moțiune de cenzură împotriva Guvernului. PMP va susține această Moțiune?
- Dacă ni se va cere sprijinul, deși mă îndoiesc, cu siguranță DA! Credem, însă, că treaba asta este doar un joc de imagine al PNL care, în ciuda declarațiilor făcute, nu propune niciun nume de premier… Noi, dacă vom fi întrebați, îl propunem pe colegul Siegfried Mureșan.
- Vă mulțumesc, domnule Roșca!
- Oricând, cu plăcere!
A consemnat Marius Cilibia