Biserica de rit catolic de la Orşova, o clădire reprezentativă pentru acest oraș, va fi pusă în evidență printr-un proiect de iluminare arhitecturală, prin care se vor pune în relief caracteristicile și particularitățile acestui imobil.
Primăria orașului Orșova a fost cea care a finanțat acest proiect și în perioada următoare are în vedere iluminatul pe timp de noapate și al altor clădiri importante din municipiu.
Biserica de rit catolic de la Orşova a fost ridicată în vremea comunismului, după ce fostul lăcaş de cult a fost acoperit de ape în timpul construcţiei barajului de la Porţile de Fier I. Ceea ce iese din tipare şi face din Biserica romano-catolică de la Orşova un unicat în România sunt icoanele pictate pe pereții interiori, unde pictorul a strecurat şi câteva personaje moderne. Vorbim aici de Vladimir Lenin, revoluţionarul rus care a condus partidul bolşevic, celebrul muzician John Lennon, unul din fondatorii trupei The Beatles ori marea sportivă Nadia Comăneci, care în 1976 reuşise performanţa de a lua nota 10 pe linie la Olimpiada din Montreal.