Ni se întâmplă ceva rău, ca națiune, ca și Comunitate? Facem bășcălie și trecem peste… Zeflemeaua este emblema rezistenței noastre de-a lungul veacurilor… Ocupației naziste i-am răspuns cu Tănase și cupletele sale, cizmei sovietice cu blacheurile Pătru Groza sau Gheorghiu-Dej. Cu epigramele lui Păstorel; dictaturii ceaușiste cu bancurile cu Bulă… Acum facem opoziție la re-bolșevizarea țării folosind sloganul tăios, miștoul subțire, zicerea adâncă, caricatura agresivă, adică Bășcălia totală, spumoasă, groasă, perfidă, penetrantă… S-au scumpit ouăle, zicem că din cauză că Dragnea și Tudose își iau măsuri să nu fie bombardați cu comestibilele proiectile; a venit Black Friday…, BNR-ul a scos pe piață bancnota de o sută de lei care valorează doar 70… Suntem buni, ce mai, numai că aleșii noștri, ai poporului glumeț, miștocar, acid, atunci când e să voteze Moțiunea de Cenzură părăsesc sala, ca să nu fie numărul de voturi necesare… Adică refuză să-și exercite mandatul! Ce face atunci poporul miștocar? Tace, evident, arborând un dispreț nepăsător și merge la supermarket să plătească ouăle tot la suprapreț, sau la pompa de benzină să pună în rezervor de două ori mai puțin combustibil decât luna trecută… ”Merge și așa”, ”rezist”, bla, bla, bla… ”Ne-or trage-o ei, dar și noi ce le-am zis…”… Păi nu-i ustură, fraților! Ei au alifie pentru vorbele voastre, ale noastre, noi pentru bătaia lor de joc, nu! Bășcălia n-ar trebui să fie un mod de ripostă, cu atât mai puțin unul de viață, pentru că nu aduce niciun rezultat concret… Nu cupletele l-au învins pe Hitler, nu epigramele i-au scos pe ruși din țară, nu Bulă l-a doborât pe Ceaușescu… Soluția este una singură: rezistența concretă, acțiunea coordonată, masivă și fermă, altfel… nicio alifie nu ne mai vindecă, în veci!
Marius Cilibia
Rostiti aici un mare adevar: romanul este bascalios. In loc sa treaca la fapte concrete, prefera sa faca misto. Cred insa ca trebuie sa analizam si nuantele… Bascalia, in sine, nu este rea, ba din contra ! Problema, cind analizam trasaturile unui neam, este proportia intre bascalie si actiune. La noi, se pare ca raportul decent intre bascalie si actiune este inversat, in favoarea bascaliei.
Deci, bascalia de zi cu zi, de la circiuma, chiar daca are si ea rolul ei, este paguboasa, daca este facuta in exces. Insa in momentul in care bascalia trece de la nivelul de circiuma la nivelul de actiune, adica este de calitate, si exprimata in mod public, in mass media (pe scena, la teatru; in ziare; la radio si tv), atunci devine o arma destul de redutabila impotriva prostiei si a prostilor.Nu pot sa uit emisiunile Metronom, de la Europa Libera, ale lui Cornel Chiriac (care, la urma urmei, si-a dat viata pe altarul bascaliei, si cred ca ar merita macar un bust, undeva, daca nu il are deja), emisiuni pline de bascalie la adresa regimurilor comuniste. Pentru ca, nu-i asa ?! – razboiul rece a fost cistigat totusi cu Europa Libera ! Diferenta este ca cu bascalia a durat 50 de ani pentru eliminarea comunismului, iar prin actiune, cu forta armelor, ar fi durat poate 2 ani. Numai ca, daca numaram costurile in bani si vieti omenesti, avantajul este de partea bascaliei… Asa ca eu cred ca fiecare tip de comportament (bascalia – devenita actiune, si actiunea directa, propriu-zisa) isi are locul sau si timpul sau, dar, la noi, in momentul istoric prezent, ar trebui schimbate (inversate) un pic proportiile…
Si, daca tot vorbim despre bascalie – dar despre cea „serioasa”, profesionista, cea transformata din comportament in actiune, ca exemplu trebuie neaparat sa pomenim pe cel mai mare bascalios al tuturor timpurilor, Charlie Chaplin, care a schimbat lumea cu bascalia sa, facind-o un loc mai bun. Daca am putea din nou, deci, sa ducem bascalia de circiuma la nivelul profesionist al unui Caragiale (cel mai mare bascalios roman, nu-i asa ?!), am putea spune atunci ca s-ar putea sa avem sperante ca vom ajunge undeva… Numai ca, daca lucrurile ar merge bine, din pacate, va disparea si nevoia de bascalie… Pentru ca, de multe ori, lucrurile cele mai bune se nasc din suferinta, si, daca dispare suferinta, dispare si nevoia de tamaduire (asa cum a disparut jazz-ul din delta Mississippi-ului).