Acasă > Știri > Simularea intervenţiei în cazul producerii unui seism major la Turnu Severin

Simularea intervenţiei în cazul producerii unui seism major la Turnu Severin

ISU “Drobeta” va organiza miercuri, 29 noiembrie a.c.,începând cu ora 11.00,  un exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren privind intervenţia în cazul producerii unui seism major ce va afecta şi judeţul Mehedinți, în special municipiului Drobeta Turnu Severin.

Scopul exerciţiului este de a antrena structurile de conducere şi răspuns în cazul producerii unui seism  prin punerea în aplicare a planurilor comune de intervenţie, în vederea gestionării situaţiei create.

Conform scenariului exerciţiului, în data de 29.11.2017, ora 09.45, se va produce un cutremur de pământ cu magnitudinea de 7.10 pe scara Richter, cu epicentrul în zona Vrancea, la o adâncime de 150 km, fiind resimţit puternic şi la nivelul judeţului Mehedinţi, în special în municipiul Drobeta-Turnu Severin. Cutremurul va fi urmat de două replici de 6.40, respectiv 5.90 pe scara Richter, provocând pagube materiale semnificative, victime din rândul cetăţenilor aflaţi în locuinţe/clădiri, dar şi avarii la reţelele de electricitate, de telecomunicaţii şi de alimentare cu apă.

Echipele specializate ale ISU Mehedinţi vor fi antrenate pentru intervenţia sub dărâmături, pentru deblocarea şi salvarea persoanelor, pe platforma S.C. Cildro S.A..

La nivelul municipiului Dr. Tr. Severin, conform sectorizării realizate în funcţie de priorităţile operative, vor fi organizate 11 puncte de adunare, primire – repartiţie a persoanelor evacuate/sinistrate şi acordare a primului ajutor medical.

Pentru antrenarea forţelor de intervenţie, va fi simulat un astfel de Punct, în cartierul CET Nord, în vecinătatea Şcolii Gimnaziale “Petre Sergescu”.

Pentru restabilirea stării de normalitate şi înlăturarea efectelor produse de seismul major, alături de pompieri, vor acţiona, în sistem integrat, efective şi reprezentanţi din cadrul: Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mehedinţi, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mehedinţi, Serviciului Judeţean de Ambulanţă, S.D.N. Dr. Tr. Severin, Inspectoratului de Stat în Construcţii Mehedinţi, Primăriei Drobeta Turnu Severin, Direcţiei de Sănătate Publică Mehedinţi, Inspectoratului Şcolar Judeţean, Filialei Crucea Roşie Mehedinţi, Oficiului de Telecomunicaţii Speciale Mehedinţi, Structurii Teritoriale pentru Probleme Speciale Mehedinţi, Agenţiei de Protecţie a Mediului/Comisariatului Gărzii de Mediu Mehedinţi, S.C. Distribuţie Oltenia S.A, TELKOM România – Oficiul comunicaţii Dr. Tr. Severin, S.C. Secom S.A., S.C. Mehedinţi Gaz S.A., S.T.P.F. Mehedinţi, Consiliul Judeţean Mehedinţi, Centrul Militar Judeţean Mehedinţi structuri responsabile cu gestionarea unui astfel de eveniment, dar şi radioamatori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *