Peste 500 de poliţişti vor acţiona, în minivacanţa de 1 decembrie pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică. Sute de persoane sunt aşteptate să participe la manifestările organizate în locurile special desemnate în acest scop.
În perioada 30.11-03.12.2017, în minivacanța de 1 decembrie, peste 500 de poliţişti de la ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice şi structurile de suport vor acţiona, atât pentru îndeplinirea responsabilităţilor obişnuite, necesare asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică, cât şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zonele unde vor avea loc manifestări cultural-artistice circumscrise zilei de 1 decembrie.
Astfel, în această perioadă, vor fi constituite peste 180 de patrule de ordine şi siguranţă publică, fiind utilizate peste 90 de mijloace auto, ce vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.
Totodată, poliţiştii rutieri vor acţiona pe tronsoanele de drumuri naţionale şi vor utiliza zilnic 8 autospeciale dotate cu aparate radar.
În această perioadă, sunt preconizate manifestări cultural-artistice în 4 locații de pe raza județului. În acest sens, este estimată participarea a peste 4.000 de persoane, supravegheate, zilnic, de peste 150 de poliţişti.