Acasă > Știri > Accident grav în Mehedinți: Doi morţi şi doi răniţi după ce o maşină a intrat într-un stâlp

Accident grav în Mehedinți: Doi morţi şi doi răniţi după ce o maşină a intrat într-un stâlp

Doi tineri și-au pierdut viața în noaptea de vineri spre sâmbătă într-un teribil accident de circulație petrecut pe un drum județean din Mehedinți. Cel care se afla la volanul autoturismului nu avea permis de conducere.

În data de 22 decembrie, la ora 23,00, un bărbat în vârstă de 36 de ani, din comuna Obîrșia de Câmp, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 562, în localitatea Dîrvari, a pierdut controlul direcției de deplasare și a părăsit partea carsoabilă, intrând în coliziune cu un stâlp de electricitate.

Impactul a fost extrem de violent, tânărul care se afla la volan și pasagerul din dreapta față (22 de ani) au decedat. Li s-au efectuat manevre de resuscitare, însă leziunile suferite erau incompatibile cu viața. Alte două persoane aflate pe bancheta din spate, un bărbat de 49 de ani a suferit un traumatism de coloană lombară și un tânăr de 31 de ani prezenta un traumatism facial, suspect fractură de mandibulă, dar a refuzat să fie transportat la spital. Aceste două persoane s-au prezentat ulterior la ambulanță, ele nefiind găsite la locul accidentului atunci când au sosit echipajele de la pompieri.

„Procedând la verificarea conducătorului auto în bazele de date s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, precizează Mădălina Viziru, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *