Un bărbat a fost prins de poliție cu o cantitate mare de țigări, care urma să fie valorificată pe piața neagră din Mehedinți.
În data de 9 ianuarie a.c., polițiștiii Postului de Poliție Rogova și Livezile, în timp ce își executau serviciul de patrulare, au oprit pentru control, pe DJ 606 B, pe raza satului Petriș, din comuna Livezile, județul Mehedinți un autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 51 de ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin.
Procedând la controlul autoturismului, oamenii legii au constatat faptul că acesta transporta cantitatea de 9. 000 de țigarete fără timbru de proveniență.
Persoana în cauză a fost sancționată contravențional, iar cantitatea de țigarete a fost indisponibilizată.