Susținătorii săi au definit astrologia drept un limbaj simbolic, o formă de artă, o știință și o metodă de prezicere. Cu toate că cele mai multe sisteme astrologice culturale împărtășesc rădăcini comune din filozofiile antice care s-au influențat reciproc, mulți folosesc metode care diferă de cele din Occident. Acestea includ astrologia hindusă (de asemenea cunoscută sub numele de „astrologia indiană” și în timpurile moderne sub numele de „astrologia vedică”) ți astrologia chineză, ambele au influențat istoria culturală a lumii.
Principiile de bază ale astrologiei au fost stabilite în parte încă din antichitate, fiind rezumate în maxima hermetică “cum e sus, aşa şi jos“. Tycho Brahe a folosit o frază similară pentru a rezuma studiile sale în astrologie: suspiciendo despicio, “privind în sus văd în jos”.
Principiul că evenimentele din ceruri sunt oglindite de cele de pe Pământ se regăseşte în cele mai multe tradiţii astrologice din toată lumea, dar în Vest a existat o îndelungă dezbatere între astrologi cu privire la natura mecanismului din spatele astrologiei.
Deşi legătura dintre mecanismele cereşti şi dinamica terestră a fost exploatată pentru prima dată de Isaac Newton în dezvoltarea teoriei sale universale a gravitaţiei, pretinsele efecte ale gravitaţiei corpurilor cereşti asupra generalizării astrologiei nu sunt dovedite ştiinţific.
Modele astrologice
Multe tradiţii astrologice se bazează pe poziţiile şi mişcările relative ale diferitelor corpuri cereşti şi pe reţelele cereşti calculate sau implicate considerate la momentul şi locul evenimentului studiat. Sunt luate în considerare în special planetele astrologice, stelele, nodurile lunare, zonele arabe pentru calcularea horoscopului, şi planetele ipotetice. Modelul de referinţă pentru astfel de poziţii aparente este definit de zodiacul tropical sau sideral al celor douăsprezece semne pe de o parte, şi de orizontul local (axele ascendent – descendent) şi axele mediană a cerului – imum coeli (fundul cerului), pe de altă parte. Cel de al doilea model local este de obicei divizat în douăsprezece case astrologice. Mai departe, unghiurile planetare astrologice sunt folosite pentru a determina relaţiile geometrice / unghiulare dintre diferite corpuri şi unghiuri cereşti în calcularea horoscopului.
Astrologia predictivă
Astrologia predictivă din tradiţia vestică foloseşte două metode principale: tranzitele astrologice şi progresiile astrologice. În tranzitele astrologice mişcările în curs ale planetelor sunt interpretate în funcţie de semnificaţia lor în tranzitul lor prin spaţiu şi horoscop. În progresiile astrologice horoscopul avansează în timp conform metodelor stabilite. În astrologia vedică, focalizarea se face pe perioadele planetelor pentru a deduce evoluţia, în timp ce tranzitele sunt folosite pentru a stabili în timp evenimentele mai importante. Mulţi astrologi din Vest nu mai încearcă să prezică evenimentele actuale, ci se focalizează pe evoluţia generală şi dezvoltare. prin comparaţie, astrologii vedici prezic atât trendul cât şi evenimentele. Scepticii spun că aceste practici ale astrologilor din Vest le permit să evite predicţiile verificabile, şi le oferă posibilitatea să ataşeze semnificaţii unor evenimente arbitrare şi nerelevante, astfel încât să se potrivească scopurilor lor.
În trecut, astrologii se bazau adesea pe obsevarea îndeaproape a obiectelor cereşti şi graficele obţinute din mişcările acestora. Astrologii moderni folosesc date oferite de astronomi care sunt transformate într-un set de tabeşe astrologice denumite efemeride, care arată schimbările poziţiilor zodiacale ale corpurilor cereşti în timp.
(Extras din cartea Introducere în Astrologie)
