Ceea ce nu au făcut autoritățile în Mehedinți, a reușit un tânăr foarte ambițios pe care niciun obstacol nu l-a făcut să dea înapoi ca să-și realizeze visul, acela de a deschide un aerodrom și de a pune astfel municipiul Drobeta Turnu Severin pe harta orașelor cu aerodrom. Totodată, a creat Aeroclub ”Drobeta”, un ONG, al cărui obiectiv principal este promovarea zborului cu motor.
Sunt aproape 10 de ani de când Endre Molnar (41 de ani), căci despre el este vorba, a organizat la aerodromul de pe Dealul Balota primul miting aviatic. A fost ceva formidabil pentru mulți severineni care participau pentru prima dată la un astfel de eveniment. Puțini cunosc însă efortul uriaș pe care Endre Molnar l-a depus pentru a deschide acest aerodrom.
Cum a început totul
După ce a obținut licența de pilot în anul 2006, a aflat de la o cunoștință de un teren de vânzare în zona Dealului Balota, la circa 25 de kilometri de Drobeta Turnu Severin. Când a ajuns la fața locului a găsit un teren plin de mărăcini, care aparținuse cândva unei ferme agricole, dar după 1990 fusese retrocedat proprietarilor de drept și fărâmițat astfel în zeci de parcele. Așa că înarmat cu multă răbdare a trebuit să treacă de cel puțin 50 de ori la un notar public pentru perfectarea documentelor cu proprietarii. Pentru amenajarea unei piste de zbor era nevoie de o suprafață mare de teren, așa că a trebuit să cumpere toate parcelele din zonă.
”Îmi spusese cineva de acest teren de la Balota. Am venit, m-am uitat la stradă, dar nu vedeai decât mărăcini. Am găsit cu greu terenul, am venit cu avionul, am făcut fotografii și apoi am mers la primărie să văd cine sunt proprietarii. Am cumpărat 28 de parcele, cel puțin 50 de oameni au semnat cu mine la notar”, își amintește pilotul. În 2007 a amenajat pista, a mai cumpărat alte terenuri și apoi a construit hangarul, astfel că în 2008 organiza primul show aviatic ”Drobeta Fly”. Pentru buna organizare a acestor competiții aeronautice, de patru ani, Endre Molnar a fost desemnat să reprezinte Federația Aeronautică Română la ședințele plenare organizate de Federația Aeronautică Internațională, care au loc de regulă la sediul din Lausanne.
Licența de pilot
Endre Molnar a absolvit în anul 2000 Facultatea de Construcții Aeronave din Brașov, dată la care nici măcar nu visa să realizeze un astfel de obiectiv. Exista o sămânță, cum îi place lui Endre să spună, bunicul său a fost maistru de aviație și în timpul războiului avea grijă de buna funcționare a avioanelor. „Eu nu am visat să devin pilot, dar vezi contează o scânteie”, spune Endre. Și da scânteia s-a produs cinci ani mai târziu de la absolvirea facultății, când a cunoscut un severinean pasionat de aeromodele. De la el a învățat să piloteze cu telecomanda aeromodelele pe un câmp de la marginea Severinului. Așa a intrat ”microbul” zborului și de aici a fost doar un pas de a trece la o nouă etapă. În 2006, lua primele lecții de zbor la Aerodromul Balta Verde din Craiova. Își amintește că în total a făcut 33 de drumuri până la Craiova, dar își dorea foarte mult licența de pilot pentru un avion cu două locuri. Un mai târziu, lua lecții de zbor la Arad pe un avion cu patru locuri.
”A durat trei ani școlarizarea aceasta pentru că nu aveam cu ce să zbor, zburasem 33 de ore, după care nu mai aveam avion ca să-mi termin programul de pregătire. Mai trebuia să zbor 7 ore, dar nu aveam cu ce. Asta a durat un an și jumătate, după care am găsit un avion la Tuzla, am zburat acolo și am obținut a doua licență”, spune Endre Molnar.
Școală de zbor
Dacă în România, în ultimii ani, pasiunea pentru avioane a început să ia amploare și tot mai mulți amatori de zbor vor să obţină o licenţă de pilot şi îşi cumpără aparate mai mici sau mai mari, în județul Mehedinți, lucrurile se mișcă destul de greu. Asta nu l-a împiedicat însă pe Endre Molnar să-și urmeze visul și este convins că dacă România va intra în Schengen, și traficul pe aerodromul său va crește simțitor. Poate în câțiva ani se va asfalta și drumul județean de pământ pe care cei care doresc să ajungă la aerodrom trebuie să-l parcurgă.
Anul trecut în martie a cumpărat primul avion, după care a deschis școala de zbor, astfel că cei care doresc pot să ia lecții de zbor ori pur și simplu să facă un zbor deasupra Severinului ori Clisura Dunării.
”Am crezut că cineva cu bani din Turnu Severin își va cumpăra avion, dar cum acest lucru nu s-a întâmplat, anul trecut m-am încumetat, am pus terenurile gaj la bancă și am cumpărat un avion. Mulți nu înțeleg de ce fac și agricutură. Păi dacă nu merg pe tractor, nu îmi permit să mă urc în avion. Simplu”, spune Endre Molnar.