Cinci persoane au fost implicate sâmbătă după-amiază într-un accident pe centura ocolitoare a municipiului Drobeta Turnu Severin la intersecția cu un drum județean ce duce spre localitatea Cerneți.
Accidentul a avut loc sâmbătă, 20 ianuarie, pe centura ocolitoare a Severinului la intersecția cu DJ 607A unde în mod frecvent se produc accidente de circulație din cauza neacordării de prioritate. Și în acest caz, incidentul s-a petrecut din cauza neacordării de prioritate.
Au fost implicate trei autoturisme și a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a scoate victimele dintre fiarele contorsionate ale mașinilor.
La locul intervenției au fost mobilizate două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin cu o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD.
Cinci victime, conștiente, au suferit politraumatisme și au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgențe din Drobeta Turnu Severin.
E obligatorie amenajarea unui sens giratoriu acolo, la fel cum gasim nenumaratele sensuri giratorii pe centura Craiovei, spre exemplu… Prea multe accidente cu pierderi de vieti omenesti….