Acasă > Știri > Cercetări în cazul elicopterului SMURD care nu a preluat pacientul dintr-un accident de circulație

Cercetări în cazul elicopterului SMURD care nu a preluat pacientul dintr-un accident de circulație

Anchetă la Mehedinți, după ce un elicopter SMURD s-a deplasat la Turnu Severin pentru a prelua un pacient, dar acesta nu a fost adus la timp, astfel că aparatul de zbor a plecat gol înapoi.

A doua zi de Crăciun, o femeie și-a pierdut viața într-un teribil accident de circulație petrecut pe DN 56 A, pe raza localității Hinova-Mehedinți, în care au fost implicate trei autoturisme. Şoferul uneia din cele trei mașini, intenționând să vireze la stânga pentru a intra într-o stație peco, a micșorat viteza, moment în care un alt autoturism care nu a păstrat distanţa a lovit în plin maşina. În impactul deosebit de violent a fost strivit autoturismul în care se aflau patru persoane. Femeia a decedat pe loc, iar soțul și fiul său, precum și o altă femeie au fost transportați la Spitalul Județean de Urgențe din Drobeta Turnu Severin.

În cazul fiului femeii decedate aflat în stare gravă, medicii au hotărât să fie transferat la un spital din Timișoara, așa că s-a solicitat un elicopter SMURD la Turnu Severin.

Elicopterul a aterizat pe heliportul Poliției de Frontieră Mehedinți, situat la circa 3 kilometri de Spitalul Județean de Urgențe din Drobeta Turnu Severin, numai că pacientul nu a fost adus la timp, astfel că aparatul de zbor s-a întors gol la destinație.

În cele din urmă, pacientul a fost adus la Spitalul din Timișoara cu o ambulanță. El este în continuare sub supravegherea medicilor de aici, fiind supus mai multor intervenții chirurgicale.

”Din informațiile pe care le dețin, în data de 26 decembrie 2017, în jurul orei 12,00, a fost anunțat în sistemul 112, un accident rutier cu victime multiple, în localitatea Hinova. Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Mehedinți a deplasat la fața locului șapte echipaje și un echipaj de la SMURD. Din accident au rezultat o persoană decedată și nouă victime, care au fost transportate la UPU-Spitalul Județean de Urgențe Drobeta Turnu Severin. Printre acestea, pentru o victimă politraumatizată, instabilă hemodinamic și respirator, a fost solicitată intervenția elicopterului SMURD. Transferul de la Spitalul Județean la locul de aterizare al elicopterului a fost efectuat de un echipaj medical din cadrul SAJ Mehedinți. La sosirea ambulanței, elicopterul a decolat, iar din informațiile ulterioare am aflat că acesta era în program de decolare. La această dată se desfășoară o anchetă sub coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul MAI. Precizăm că pacientul a fost transportat pe cale terestră de un echipaj al SAJ la Spitalul Județean din Timișoara”, precizează Zenaida Jugravu, purtătorul de cuvânt al SAJ Mehedinți.

Secretarul de stat Raed Arafat spune că este în derulare o anchetă care să stabilească motivele pentru care s-a ajuns în acest caz: ”A fost o evaluare, încă nu am primit raportul de la Direcția Generală de Asistență Medicală și Sănătate Publică. Aștept să vină rezultatele, nu pot să spun decât că poate a fost o lipsă de coordonare și o lipsă de respectare a unor proceduri, dar acest lucru urmează să vedem de ce s-a întâmplat”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *