Miercuri, 31 ianuarie 2018, s-au împlinit șase secole de la trecerea la cele veșnice a Domnitorului valah Mircea cel Bătrân.
În amintirea marelui ctitor de lăcașuri sfinte și apărător al neamului, cunoscutul scriitor severinean Victor Rusu a lansat cartea „Proiect de statuie lirică”, care reunește aproape 100 de poeme scrise de-a lungul timpului de poeții români despre voievodul Mircea cel Bătrân.
„Am resimțit impulsul irepresibil de a săvârși un gest comemorativ și omagial, menit a evoca viața și activitatea marelui voievod Mircea cel Bătrân, personalitate monumentală, luminoasă, din Panteonul eroic al neamului. Noi severinenii și mehedințenii, avem motive în plus să ținem mereu viu, nestins, rugul lăuntric, afectiv, al unui adevărat cult pentru gloriosul învingător de la Rovine: geniul său militar și diplomatic l-a făcut să acorde o importanță strategică deosebită Cetății Severinului și Cetății Orșovei, a depus efoturi susținute, în toate planurile, pentru a-și păstra titulatura de <<domn al Banatului de Severin>> și <<ban al Severinului>>”, spune Victor Rusu.
Lansarea antologiei a avut loc joi, 1 februarie, începând cu ora 16,00, la Clubul Artelor din incinta Palatului Culturii „Teodor Costescu”, eveniment la care au fost prezenți oameni de cultură și prieteni ai scriitorului Victor Rusu. Despre personalitatea domnitorului român a vorbit prof. dr. Tudor Rățoi.