Acasă > Știri > UPDATE Trei vagoane cu motorină au deraiat în zona localităţii mehedinţene Balota

UPDATE Trei vagoane cu motorină au deraiat în zona localităţii mehedinţene Balota

UPDATE 22,00 La ora 21,45 a fost reluată circulaţia feroviară.

UPDATE 15,30

Comunicat CFR Călători: „Trenurile de noapte care circulă pe magistrala 900 Bucureşti – Craiova – Filiaşi – Dorbeta Turnu Severin – Timişoara Nord vor fi rerutare prin Filiaşi- Târgu Jiu – Simeria – Lugoj – Timişoara, iar la trenurile Interregio de zi se efectuează transbordarea pasagerilor cu mijloace auto între Gârniţa şi Drobeta Turnu Severin Mărfuri şi retur.

Rugăm pasagerii să se informeze înainte de efectuarea călătoriei. Dacă se doreşte renunţarea la călătoria cu trenurile afectate, pasagerii vor primi, la cerere, contravaloarea contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare”.

UPDATE 8,50 Şeful ISU Drobeta, col. Florentin Dragomir, spune că s-au scurs ”doar câteva picături de motorină din vagonul care s-a răsturnat, celelalte vagoane fiind în picioare, puţin deraiate de pe şină. Nu există pericol de explozie”. La faţa locului au intervenit 16 pompieri, dar în momentul de faţă se vor retrage, rămânând pentru supraveghere un singur echipaj.

UPDATE 8,30 Informare CFR Călători

La acest moment, între staţiile Drobeta Turnu Severin – Gârniţa (şi retur) se asigură transbordare auto la următoarele trenuri :

–         IR 1797 Bucureşti Nord – Timişoara

–         IR 1692 Timişoara – Bucureşti Nord

–         IR 1591 Bucureşti Nord – Drobeta Turnu-Severin

–         IR 1590 Drobeta Turnu-Sverin – Bucureşti Nord.

La Ministerul Transporturilor a fost convocat comitetul ministerial de criză, iar o comisie a AGIFER va ancheta evenimentul feroviar pentru stabilirea cauzelor.

Echipele de intervenţie ale CFR SA vor acţiona la faţa locului şi vor interveni pentru reparaţii la linie şi componentele infrastructurii în vederea redeschiderii traficului în condiţii de siguranţă.

UPDATE 8,20 La această oră se lucrează pentru deblocarea traficului feroviar.

UPDATE 8,00 Cei aproximativ 100 de călători dintr-un tren de navetă care urma să tranziteze zona au coborât în staţia Balota şi au fost preluaţi de mijloace auto.

Se va face transbordare la următoarele trenuri din grafic.

Stirea iniţială

Trei vagoane ale unui tren de marfă care transporta motorină au deraiat joi dimineaţă în localitatea mehedinţeană Balota, traficul feroviar fiind blocat.


Conform IPJ Mehedinţi, trenul are 20 de vagoane încărcate cu motorină.

Trei vagoane au deraiat, iar unul s-a răsturnat. Cel răsturnat prezintă scurgeri minore.

Cea mai aropiată locuinţă se află la aproximativ 800 de metri.

Conform ISU, a fost montat un dispozitiv de protecţie şi se aşteaptă intervenţia reprezentanţilor CFR cu echipament auxiliar pentru transvazarea combustibilului şi repunerea vagoanelor pe şine.

La faţa locului sunt 3 echipaje de pompieri şi un echipaj cu autospeciala CBRN care asigură protecţia a zonei.

În urma accidentului, nu s-au înregistrat victime.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *