Acasă > Știri > Trei poliţişti și un fost director de bancă, condamnaţi la închisoare pentru credite cu acte false

Trei poliţişti și un fost director de bancă, condamnaţi la închisoare pentru credite cu acte false

Magistraţii din Turnu Severin i-au condamnat la pedeapsa cu închisoarea pe cei trei poliţişti şi fosta directoare a Băncii Transilvania, care au obţinut mai multe credite bancare, folosindu-se de adeverinţe false. Sentinţa nu este definitivă.

Judecătoria Drobeta Turnu Severin s-a pronunţat în dosarul care îi priveşte pe Gina Pruiu, fost director adjunct al sucursalei Băncii Transilvania din Drobeta Turnu Severin, Cristian Gabriel Avrămescu – ofiţer de poliţie în cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, Adrian Avrămescu – agent de poliţie în cadrul Serviciului Judeţean Poliţie Transporturi Mehedinţi, Gabriel Puiu Drăgoi şi Leontina Avrămescu, soţia lui Adrian Avrămescu, trimişi în judecată pentru abuz în serviciu, înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, în legătură cu fapte de corupţie. Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, aceştia trebuie să restituie Băncii Transilvania sume importante de bani.

La data de 31 martie 2016, Parchetul de pe lângă Judecătoria Strehaia a întocmit rechizitoriul prin care a dispus trimiterea în judecată a celor cinci persoane. Dosarul a fost instrumentat de ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Mehedinţi.

Într-un comunicat de presă al Serviciului Judeţean Anticorupţie Mehedinţi se preciza la data respectivă că „din probatoriul administrat s-a reţinut că, în perioada 2008-2012, cei patru inculpaţi au determinat-o pe Gina Pruiu. să îşi încalce atribuţiile de serviciu, în sensul acordării mai multor credite bancare fără îndeplinirea condiţiilor legale, în această modalitate fiind indusă şi menţinută în eroare unitatea bancară, producându-se o pagubă în patrimoniul unităţii bancare de 1.255.611 lei, precum şi un folos material necuvenit pentru inculpaţii beneficiari ai sumelor de bani provenite din credite”.

Gina Pruiu a falsificat prin contrafacerea scrierii sau subscrierii mai multe adeverinţe de venit emise de structuri ale M.A.I. sau, după caz, a falsificat înscrisuri sub semnătură privată, care au servit la stabilirea, în mod nereal, a gradului de eligibilitate al celorlalţi inculpaţi, înscrisuri ce au fost folosite în scopul obţinerii creditelor bancare.

S-a mai stabilit că cei trei poliţişti şi soţia unui dintre ei au folosit la obţinerea creditelor bancare adeverinţe de venit falsificate.

Judecătoria Drobeta Turnu Severin s-a pronunţat zilele acestea în acest dosar şi a dispus pedeapsa cu închisoarea în cazul celor cinci persoane, după cum urmează: Gina Pruiu – 5 ani, 8 luni şi 20 de zile, Avrămescu Adrian Daniel – 3 ani şi patru luni, Avrămescu Maria Leontina – trei ani şi patru luni,  Avrămescu Cristian Gabriel – cinci ani şi două luni, Drăgoi Puiu Gabriel – trei ani şi patru luni.

Totodată, judecătorii au dispus ca cei cinci inculpaţi să restituie şi banii pe care i-au obţinut folosindu-se de adeverinţele false:

”Admite, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Banca Transilvania SA şi obligă, în solidar, inculpaţii Pruiu Gina Cristiana şi Avrămescu Adrian Daniel la plata către această parte civilă, a sumelor de: 45.000 euro, 17.683 lei, 11988 lei, 48.000 euro, 30.000 euro, reprezentând despăgubiri civile precum şi a dobânzilor aferente, până la plata integrală a debitelor. Admite, acţiunea civilă formulată de partea civilă Banca Transilvania SA şi obligă, în solidar, inculpaţii Pruiu Gina Cristiana şi Drăgoi Puiu Gabriel la plata către această parte civilă, a sumelor de: 30.000 euro, 20.000 lei reprezentând despăgubiri civile precum şi a dobânzilor aferente, până la plata integrală a debitelor”.

Hotărârea nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la instanţa superioară în 10 zile de la comunicare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *