Salariaţii AJOFM Mehedinţi au început acţiunile de contactare a agenţilor economici, în vederea identificării locurilor de muncă vacante, într-un număr cât mai mare şi din diferite domenii de activitate.
AJOFM Mehedinți organizează vineri, 20 aprilie a.c., începând cu ora 10.00, la Hotel Continental din Drobeta Turnu Severin, Bursa Generală a Locurilor de Muncă.
La acest târg de locuri de muncă sunt aşteptate să participe toate persoanele care se află în căutarea unui loc de muncă, având astfel posibilitatea de a se întâlni direct cu agenţii economici participanţi.
”Pentru buna organizare şi desfăşurare a acestei acţiuni vor fi întocmite materiale publicitare, invitaţii de participare, chestionare pentru solicitanţii de locuri de muncă şi angajatori, catalogul agenţilor economici participanţi, etc, iar în contextul socio-economic actual, angajatorii care au locuri de munca vacante sunt rugaţi să participe la această bursă a locurilor de muncă din judeţul Mehedinţi”, se arată într-un comunicat de presă al AJOFM Mehedinți.