Acasă > Educație > Simularea examenelor de Bacalaureat a debutat cu boicot al profesorilor

Simularea examenelor de Bacalaureat a debutat cu boicot al profesorilor

Simularea examenelor de bacalaureat pentru clasele a XI-a și a XII-a, a debutat luni, 19 martie, cu proba de Limbă și Literatură Română, dar și cu boicotul profesorilor, nemulțumiți de faptul că nu au fost rezolvate problemele salariale discutate în ultima vreme cu reprezentanții Guvernului.

Și dascălii din Mehedinți au ales să protesteze luni prin boicotarea simulărilor, nemulţumiţi fiind de grila de ierarhizare, de salarizarea diferenţiată, de calcularea sporurilor la vechiul salariu şi de comasările şcolilor.

Membrii de sindicat din patru licee din județul Mehedinți au refuzat să participe luni, 19 martie, la comisiile de asistență în cadrul simulării examenelor de bacalaureat, dar și-au desfășurat activitatea prin participarea la cursurile școlare. Este vorba de Colegiul Național ”Traian”, Colegiul Național ”Gheorghe Țițeica”, Colegiul Tehnic ”Decebal” și Liceul Tehnologic ”Matei Basarab” din Strehaia. Profesori care au refuzat să facă parte din comisiile de evaluare a lucrărilor sunt, de altfel, în toate unitățile școlare unde au loc aceste simulări.

”Prin acest protest, dorim ca Ministerul Educației să vadă că nu stăm grozav și să ne apere, să ne sprijine, să fie reprezentantul nostru în Guvern, nu să fie împotriva noastră”, spune Ion Zoican, președintele Federaţiei Sindicatelor Libere dn Învăţământ Mehedinţi.

FSLI, Federația Sindicatelor Libere din învățământ, a anunțat încă de acum ceva vreme că „în urmă consultărilor, membrii de sindicat au cerut și boicotarea simulării examenului național de bacalaureat, din perioadă 19-22 martie 2018”.

Cum protestul a fost anunțat din timp, Inspectoratul Școlar Mehedinți a avut timpul necesar să identifice cadrele școlare care să accepte să facă parte din comisiile de asistență și evaluare a lucrărilor, astfel că această simulare s-a desfășurat în toate unitățile de învățământ fără probleme.

În județul Mehedinți, au susținut acest examen 3.526 de elevi de la clasele a XI-a și a XII-a.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *