În perioada 21-25 Mai 2018, comisarii CJPC Mehedinți au efectuat mai multe acțiuni de control în rețeaua de comercializare din hiper/supermarket-uri, privind modul de indicare a prețurilor pentru produsele alimentare.
Comisarii de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Mehedinţi au urmărit în timpul controlului concordanța dintre prețul la raft și prețul de la casa de marcat sau prețul de la raft și prețul afișat la cântarul magazinului, indicarea prețului pe unitatea de măsura în mod vizibil și într-o forma neechivocă, precum și modul de indicare a prețului de vanzare și/sau a prețului pe unitatea de măsura pentru orice tip de publicitate in care se face referire la preț – practici comerciale înșelătoare privind prețul sau modul de calcul al prețului.
Au fost constatate mai multe abateri pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de 28.000 lei.