Inspectoratul de Jandarmi Județean Mehedinți a desfășurat zilele trecute o aplicație tactică de cooperare privind modul de intervenţie în cazul pătrunderii în forţă şi atacul armat asupra unui obiectiv aflat în responsablitate.
Potrivit scenariului, un grup de infractori înarmați a atacat jandarmii care asigurau paza la Sistemului Hidroenergetic și de Navigație de la Porțile de Fier I. Infractorii, implicați în actiuni de contrabandă, au reușit să se baricadeze la baza blocului de comandă. S-a solicitat sprijin efectivelor din cadrul Detaşamentului Mobil al Jandarmeriei Mehedinţi, Grupării de Jandarmi Mobile ,,Fraţii Buzeşti” Craiova, Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi, care au realizat securizarea obiectivului şi au capturat elementele infractoare.
“Prin această aplicație s-a urmărit perfecționarea cunoștinţelor participanţilor privind formele şi procedeele de acţiune pentru îndeplinirea misiunilor specifice, dezvoltarea cooperării între forţele participante şi descurajarea eventualelor acţiuni ilegale săvârşite în zona de dispunere a Sistemul Hidroenergetic şi de Navigaţie Porţile de Fier I”, se arată într-un comunicat de presă al IJJ Mehedinţi.
La acțiunea jandarmilor au participat efective din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta”, Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinti, Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, Direcţiei Judeţene de Informaţii Mehedinţi și Grupării de Jandarmi Mobile ,,Fratii Buzești” Craiova.