Dacă n-ar fi elemente ajutătoare și informații ”pe surse”, nici acum n-am știi ce s-a vrut de la mitingul mamut, care-a costat câteva procente din PIB-ul național, organizat, sâmbătă, la București. În mod sigur, liderul PSD nu și-a dorit doar o baie de mulțime (care-a ținut cam o oră și jumătate!-fiind mult sub cota, nivelul și intensitatea mitingului Rezist din februarie 2017) și nici doar o verificare a capacității de mobilizare a trupelor PSD. Surse bine informate spun că el își dorea să lanseze procedurile de suspendare a Președintelui Johannis. Așa o fi… Cert este că gloata n-a părut nici convinsă, nici disciplinată și cu atât mai puțin mulțumită… Micii, berea și banii au fost în cantități minimale, iar liderii de grup, puși pe căpătuială, deși afară era fierbințeală, au vândut apa destinată subalternilor!!! Sunt dovezi în sensul ăsta… Pe urmă, cum să dai în Securitate și să-l aduci pe scenă, lângă tine, pe Gheorghe Turda, cel dovedit prin sentință irevocabilă a ÎCCJ, că a fost colaborator al Securității. Iar capacul l-a pus, ca-n fiecare zi, susținerea pentru Viorica Vasilica Dăncilă, personajul pe care nici cel mai umil dintre asistații social n-o consideră demnă de funcția de premier. Cu alte cuvinte, mitingul a fost un fiasco total, dar nu unul oarecare, ci unul extrem de scump! Se zice că un telefon primit de peste Ocean l-ar fi oprit pe Liviu Dragnea să-și ducă planul până la capăt. Dacă-i așa, și este posibil să fie!, Dragnea ar trebui să meargă, cât încă mai are voie, să scrie postfața la volumul de memorii al lui Emil Constantinescu. Și el s-a declarat învins de Sistem… Și a fost…
Marius Cilibia
Interesant cind cei de la conducere fac un miting ca sa fie si mai mult la conducere… Si, m-am gindit bine: nu sint sigur daca Gh. Turda (si ceilalti 700.000 ca el inainte de lovilutie) este viniovat ca a fost racolat de Securitate. Cred ca, de atunci si pina acum, vina este a serviciilor care, pe banii nostril de taxe, corup orice este bun in aceasta tara, si ii cumpara (si astfel corup) pe respectivii pentru servicii de turnatorie total nenecesare. Deci, de vina nu sint foarte mult informatorii, ci institutia care ii face sa fie informatori, in primul rind…
E ca la chestia aia cu prostituatele: sint si ele de vina, dar sint si clientii de vina. Sau, ca la chestia cu mita: e de vina si cel care ia, dar si cel care da, in functie de circumstante… Mai vinovat este cel care are o pozitie mai tare in societate…
Si, da, in titlu ar merita sa figureze si psdalde, impreuna cu toti ceilalti…
Se pare ca s-a trecut la faza pe apelative zoologice… S, daca noi (cei impotriva psdalde-Dragnea) sintem sobolani, atunci poate ca dinsii pot fi numiti „coropisnite”. Nu suna prea rau, in contextul respectiv…
Ei bine, CTP a fost amendat, parca, de catre acel consiliu al Discriminarii, pentru ca a facut-o babuin (sau ceva asemanator) pe prim-ministreasa, adica o singura persoana (dar de ranga mare). Sint curios cu ce suma va fi amendat Dragnea pentru ca a facut „sobolani” mai bine de jumatate de tara !