Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Mehedinţi informează că începând cu data de 21 iunie a.c. eliberează adeverinţe pentru beneficiarii schemelor de plată, respectiv pentru cei care intenţionează sa acceseze credite în vederea finanţării activităţilor curente, de la insituţiile bancare și non-bancare care au încheiat convenţii cu APIA.
Astfel, potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, Agenția eliberează o adeverinţă prin care confirmă că acesta a depus cererea unică de plată pentru anul 2018 solicitând sprijin pentru schema de plată unică pe suprafaţă, plata redistributivă, și/sau pentru măsurile de mediu şi climă. De asemenea, prin adeverinţă se confirmă, la data emiterii acesteia, suprafaţa determinată pentru plată pentru schemele care fac obiectul convenţiei, că s-a efectuat controlul administrative sau controlul preliminar, după caz, asupra cererii beneficiarului referitor la eligibilitatea schemelor de plată care fac obiectul convenţiei și că beneficiarul, la data emiterii adeverinţei, nu face obiectul excluderilor de la plată pentru aceste scheme, îndeplinind condiţiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Valoarea creditului va fi de până la 80% din valoarea sumei calculate conform adeverinţei eliberate de APIA.
Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM) garantează creditele acordate de bănci fermierilor.