Am cunoscut multe (am zburat mult și am avut și-un prieten care era președinte la Șoimii Tarom!) și am cea mai mare considerație pentru ele. Unele, însă, au episoade din povestea lor de viață, care te impresionează. Au nervii tari (nu-i ușor să fi mereu calmă și serviabilă la peste 10.000 de metri altitudine, când aeronava se scutură din toate niturile, iar pasagerii sunt nervoși!), iar dincolo de uniformă și de zâmbetul profesional stau trăiri intense, suferință și coșmaruri. Despre unul dintre acestea din urmă ne-a vorbit RD, stewardesă ”adusă la sol” de dragostea pentru un înalt funcționar public și… ”ridicată de la sol” de coșmarul trăit alături de-un edil libidinos și insistent. Angajată în sistemul Administrației Publice (știind care-i prețul), simpatica stewardesă a cedat, în cele din urmă, acceptând să facă o deplasare-în interes de serviciu-alături de edil, în Serbia. Ipochimenul i-a motivat ”legitimei” că merge la ziua de naștere a unui primar de la sud de Dunăre. De aici încolo, lăsăm povestea să curgă… ”Nimic deosebit, masă, băutură, hotel… Știam ce urmează, știam de ce plecasem împreună, chiar dacă omul e timid… Ca să-și mascheze timiditatea, mai făcea gesturi și câte-o remarcă de țăran, lucru care mă făcea să râd în sinea mea. Am ajuns și-n pat și mă gândeam, cu groază, că este încă tânăr, s-a și îngrășat, așa că… ”ține mult, țăranul dracului”… S-a aruncat pe mine în stil ”tractorist” și după două grohăieli și-un mozol care mi-a umplut fața de salivă, NIMIC… Țeapăn și cu ochii închiși! M-am speriat, am intrat în panică, căutam din ochi telefonul să cer ajutor… Deodată, relaxat, destins, a început să sforăie… Gros, adânc, mulțumit… Așa ceva nu credeam că e posibil să mi se întâmple! Să adoarmă unul pe mine, în mine… L-am dat la o parte îngrozită și m-am cuibărit într-un fotoliu, unde am plâns toată noaptea, acompaniată de grohăielile neputinciosului care se dă mare ”macho”… De-aia am plecat, renunțând la scurta mea carieră în Administrația Publică Locală… Decât să mă borfăie toți neterminații și somnoroșii, mai bine acolo, sus, cu trăirile și cu spaimele mele…”… Am sorbit amândoi din paharele în care licoarea chihlimbarie se răsfăța între cuburile de gheață și am vorbit de altele, domolindu-ne greața. De pe fereastra deschisă a unui apartament vecin, ne mușcau de creier versurile unei manele scârboase:
Vasilică, Vasilică…
Capu-i mare, mintea-i… mică.
Toate știm că ai voință,
Da-i puțină… putirință!
După un ”mozol” cam scurt,
Doarme ca un nou-născut…
Vasilică, Vasilică…
D.I.Baciu
P.S.1. Fotografia postată la acest material n-are nicio legătură cu textul! Doar așa, că ne-a cuprins puțin nostalgia… Că e vacanță…
P.S.2. În curând, povestea altuia care-a fost și nu mai este, dar care vrea să fie iar… Cum le chema el pe subalternele D.P. și C.S. în birou, ”că are o zeamă”, dar… n-avea nimic…
