Acasă > Știri > Mănăstirea „Sfânta Ana” de la Orşova îşi serbează hramul

Mănăstirea „Sfânta Ana” de la Orşova îşi serbează hramul

Miercuri, 25 iulie, de praznicul Adormirii Sfintei Ana, numeroşi credincioşi mehedinţeni vor veni la rugăciune la mănăstirea din defileul Dunării de la Orşova, care îşi serbează hramul.

Mânăstirea Sf Ana din Orşova este ctitoria cunoscutului ziarist din anii interbelici Pamfil Şeicaru, care a luptat la Orşova în anii Războiului pentru Reîntregirea Neamului. Scăpat cu viaţă, acesta a jurat că în acest loc va ridica o mânăstire în spiritul tradiţiilor noastre româneşti.

Între anii 1936-1939 are loc construcţia mânăstirii, după un proiect al arhitectului bucureştean Ştefan Peterneli. Înainte de începerea lucrărilor, Pamfil Şeicaru a trebuit să cumpere terenul de la localnici, să amenajeze drumul, să transporte materialele.

Construcţia mânăstirii a fost precedată de tăierea prin pădure a unui drum de acces pietruit, numit „Drumul Eroilor”, ce urca din centrul vechii Orşove, şerpuind printre dealuri, şi care pe parcursul său de 1500 metri era străjuit de şapte troiţe cu bănci de popas, sculptate din lemn de stejar masiv. Pe fiecare troiţă erau săpate dedicaţii pentru fiecare regiment ce a participat la luptele de la Alion, Cerna şi eliberarea Orşovei în 1916. În deceniul al şaselea, după nici 30 de ani, treptat aceste troiţe au fost distruse de intemperii şi de persoane iresponsabile, fiind iremediabil pierdute.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *