Acasă > Editorial > PMP MEHEDINȚI DĂ STARTUL ACȚIUNILOR POLITICE DE TOAMNĂ

PMP MEHEDINȚI DĂ STARTUL ACȚIUNILOR POLITICE DE TOAMNĂ

Interviu cu domnul Răzvan Emanoil Roșca, liderul PMP Mehedinți

  • Sezonul de vacanță s-a sfârșit, domnule Roșca, iar acțiunile partidului dumneavoastră din acest an au făcut destulă vâlvă. Când spun asta, mă gândesc la campania cu revenirea la alegerea primarilor în două tururi și la cea privind anularea pensiilor speciale…
  • Da, vă mulțumesc că ați remarcat eforturile noastre! Acestea sunt campanii la nivel național, care întregesc principalul nostru proiect de țară, acela privind Unirea cu Moldova… Așa că trimiterea dumneavoastră la sezonul de vacanță nu are legătură cu noi… Echipele PMP au muncit constant și cu rezultate remarcabile. Cel mai mult m-a bucurat interesul oamenilor față de campaniile amintite de dumneavoastră.
  • Este stabilit, deci, că la nivel național ați punctat, ca să zic așa. Ce faceți la nivel local?
  • Despre ceea ce am făcut, despre inițiativele deja prezentate, am tot vorbit. Acum, în premieră, vă anunț că vom iniția discuții cu reprezentanții celorlalte formațiuni de dreapta, pentru o alianță în ceea ce privește inițiativele administrative, astfel încât să ne opunem politicii dezastruoase a PSD-ului în acest domeniu.
  • Vreți să unificați Dreapta mehedințeană?
  • Sigur, dar, deocamdată, doar o unificare în ce privește acțiunile din planul administrației publice. O să-i invit pe toți colegii care reprezintă partidele de dreapta, pentru a stabili obiectivele prioritare și un mod concret de acțiune. De altfel, cu președintele PNL Mehedinți deja am purtat primele discuții și am creionat un mod comun de acțiune la nivel de Consiliu Local Drobeta Turnu-Severin și de administrații locale de pe întreg cuprinsul județului. În perioada imediat următoare, vom contacta și liderii celorlalte partide de dreapta, pentru a stabili un calendar al discuțiilor.
  • Dacă veți reuși, veți fi liderul acestei alianțe?
  • Nu suntem animați de astfel de ambiții. Important, pentru noi, este să facem în așa fel încât să relansăm proiectele de dezvoltare a comunităților locale din Mehedinți, să îmbunătățim viața oamenilor.
  • Domnule președinte, vă doresc succes în demersul dumneavoastră!
  • Mulțumesc, chiar avem nevoie!

A consemnat Marius CILIBIA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *