În mirificul peisaj al toamnei, primitoarele gazde din Baia de Aramă vă așteaptă pe toți cei care vor să se întâlnească cu tradiția, voia bună și bunul gust, la Zilele Orașului, dar și la cea de-a XX-a ediție a Festivalului Național ”Munte, Munte, Brad Frumos!”. Entuziastul primar Ionel Rafael Dunărințu a pregătit, și în acest an, un atractiv program artistic, oferta cuprinzând nume mari ale scenei românești muzicale, nu doar din zona de folclor, pentru că și segmentul tânăr al localnicilor și musafirilor, va fi delectat de recitalurile trupei Vunk, Randi și Andra, așa cum vor fi, desigur, și alte surprize plăcute. Interesul manifestat de televiziunile de profil, naționale, pentru acest eveniment, ne confirmă faptul că organizatorii au lucrat foarte bine până acum, dar avem convingerea că în acest an vor depăși toate așteptările! Le urăm succes, iar localnicilor și musafirilor distracție plăcută și voie bună, cât cuprinde!
Acasă > Editorial > ZILELE ORAȘULUI BAIA DE ARAMĂ ȘI FESTIVALUL NAȚIONAL DE FOLCLOR ”MUNTE, MUNTE, BRAD FRUMOS!” SE VOR DESFĂȘURA ÎN ZILELE DE 21, 22 ȘI 23 SEPTEMBRIE