Când a plecat Oblemenco, s-a spus că s-a stins Puterea Craiovei, când a plecat Deselnicu, s-a stins Tăria ei, când a plecat Crișan, s-a stins poezia, când a plecat Ștefănescu s-a rupt coloana vertebrală, când a plecat Tilihoi, s-a stins Ambiția, acum că a plecat și Ilie Balaci, s-a stins Inima Frumoasă, Puternică și Tare a Craiovei Maxima! Pierdut în cei 40.000 care umpleam gradenele Centralului, când îl vedeam sigur pe el, frumos în puterea talentului de care era sigur, ambițios până la lacrimi și determinat ca un grenadier din linia întâi, îmi creștea sufletul în pieptul de oltean și știam că o să frângem grumazul taurilor dâmbovițeni încă de la primul fluier al arbitrului. La un meci cu Dinamo, Ilie a dat ambele goluri și s-a ridicat pe gard, cu mâna dreaptă în sus, era prin 81…, iar noi ne-am prăvălit către gazon… Milițienii au fugit, speriați, pentru că nimic și nimeni nu-i stăteau în cale… A fost antrenorul nostru, al Severinului, acum s-a dus să se întâlnească cu Mitică Vișan, prietenul lui și al meu, cu Zoli Crișan și Nae Tilihoi, cu Costică Ștefănescu și ”Talibă” Deselnicu, cu ”Nea Nelu”, că așa-i zicea, Oblemenco, cu Strâmbeanu, cu Papuc, cu Bălan, cu Sebi Domozină, cu ”Nea Cornel” Stroe, cu doctorul Frânculescu, cu mulți alții, fotbaliști, suporteri, conducători… Plâng Săndoi și Cârțu, Gugu și Donose, hohotește Beldeanu și cad lacrimi grele din ochii lui Geolgău, Cămătaru, Ungureanu, Lung, Boldici, Țicleanu, Irimescu și Negrilă… A plecat Olteanul mic și Blond, iute ca un titirez, fâșneț și talentat ca Dobrin, ambițios ca nimeni altul, care a ridicat Craiova la rang de Capitală a Fotbalului Românesc! Drum lin, prietene, deși neastâmpărat cum ești, precis pui de-o miuță și-n Sfintele Ceruri! Ai să-mi lipsești așa cum îmi lipsește Mama, pentru că te-am iubit și mi-ai dat mândria să spun tuturor, în Banat, Moldova, Dobrogea și București, să spun că sunt OLTEAN!!!
Marius CILIBIA
