Semnalam, în urmă cu ceva timp, că în intervalul orar 10-15, escrocii operează în Turnu-Severin, mizând pe faptul că cetățenii în deplinătatea puterilor se află plecați pe la treburi și le pot cădea în plasă bătrânii creduli. Iată că azi, pe străzile cartierului Crihala, niște cetățeni de etnie romă, au început să abordeze pensionarii (de preferință cei singuri, cu vârste de peste 80 de ani și cu evidentă lipsă de discernământ) pentru a le vinde lenjerii și perne. Evident, marfa nu avea niciun fel de document de proveniență, nu se elibera niciun fel de chitanță și-la prima vedere-era de proastă calitate. Unii dintre ei se deplasau cu un autoturism de teren (vezi foto), înmatriculat cu numărul IS 30 SUL. Luați la rost de cetățeni, ”negustorii” au devenit violenți, amenințând că le sparg parbrizele! Poate că Poliția Locală, plătită, totuși, din banii comunității, iese din amorțire, că tot vine Primăvara… Poate…
Da, ma rog, nu din cauza acestor (mici) escroci merge Romania cum merge, ci din cauza celorlalti, organizati in grupari infractionale, numite „partide”, sau „guvern” („ministere”), sau „servicii”..
Iar batrini de care spuneti (peste 80 de ani), si restul de populatie care ar fi vizati de catre vinzatorii ambulanti si ilegali, si, de fapt, toata lumea din Romania, ar trebui sa invete un principiu de baza al capitalismului: CAVEAT EMPTOR (cumparatorul trebuie sa se fereasca)! Politia, da, ar fi treaba ei sa intervina in astfel de cazuri, insa trebuie sa fim constienti ca nicaieri politia nu poate fi la locul unei infractiuni imediat ce aceasta are loc. In astfel de cazuri, politia este chemata, pentru a interveni. Rareori se intimpla ca o patrula sa fie intimplator imediat la fata locului. Numai ca probabil ca in Romania nu prea se da curs unor astfel de apeluri, si astfel de cazuri nici nu prea pot fi numite „urgente”. Este o zona cam gri, mai mult spre negru, in Romania.