Acasă > Cultura > ZIUA COOPERĂRII EUROPENE-EDIȚIA A 10-A

ZIUA COOPERĂRII EUROPENE-EDIȚIA A 10-A

Cu ceva ani în urmă, peste 20, dacă întrebai pe cineva despre comuna Șișești, rar aflai câte un răspuns de genul: ”acolo este un festival numit ”Oale și sarmale”, sau ”este comuna natală a lui Gheorghe Ionescu-Șișești”… Acum, grație eforturilor și interesului manifestate de către BRCT (director executiv Anca Lolescu), Șișeștiul a fost gazda unui eveniment european. Marți, 21 septembrie, s-a sărbătorit aici, cu profesionalism și stil, Ziua Cooperării Europene-ediția a 10-a! Primarul comunei, domnul Marian Răducan, alături de doamna Anca Lolescu și de domnul Aladin Georgescu-președintele Consiliului Județean Mehedinți, au fost gazde bune pentru oaspeții veniți de departe. Pentru că evenimentul s-a bucurat de prezența masivă a reprezentanților presei (locale, regionale și naționale), dar și ai autorităților locale sârbe din Mosna (localitate înfrpțită cu Șișeștiul), Kikinda (vatră de tradiție și de referință a ceramicii sârbești) și Zrenjanin. Au mai participat oameni de cultură, profesori universitari și specialiști în proiecte transfrontaliere. De ce a fost aleasă comuna Șișești pentru acest eveniment? Pentru că, altădată necunoscuta comună, a devenit campion la absorția fondurilor europene, pentru că aici, rivalizând cu Horezu și Oboga, a rezistat tradiția olăritului tradițional și a ceramicii casnice. Evenimentul, care s-a bucurat și de o vreme extrem de frumoasă, s-a desfășurat în aer liber, pe baza sportivă a comunei, iar la final, participanții s-au delectat cu măiestria celor trei meșteri olari locali, sau au putut participa la drumeții în împrejurimile comunei scăldate de apele Coșuștei sau la plimbări cu bicicleta. Frumos și constructiv, dar, mai ales, relaxant…

Marius Cilibia

One thought on “ZIUA COOPERĂRII EUROPENE-EDIȚIA A 10-A

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *